Dimineata.. confuza.. pe jumatate adormita..
Alerg prin viata fara un tel... o tinta .. sau un rost... nu am nimic in viata care sa ma faca fericita.. traiesc pentru... nici eu nu stiu macar pentru ce... Nici macar pentru mine nu mai am chef sa fac ceva... plafonare totala si sila...
Asteptari... 0... putere...0 ....determinare....0.....dorinte.... 1000. Lipsesc multe din viata mea insa am obosit sa mai alerg... sa mai stau cu ochii in 4 pentru orice....sa mai intind mana si sa culeg, am obosit....Toata viata am luptat pentru fiecare lucru si am obtinut cu greu si prin multa munca orice, dar cred ca si luptatorii mai obosesc cateodata.. si ei ma plang... mai simt...mai cad...Oricum sunt constienta ca tot singura ma voi ridica si din mizeria asta...
Stiu ca e o faza si ca va trece repede.. viata mea e asa mereu... deasupra sau dedesuptul unui val care loveste mereu stanca psihicului meu...mi-e frica insa de eroziune... si sper in acea reversibilitate de care am mai amintit...
