Am cunoscut un baiat.. interesant din toate punctele de vedere ... cu tot ce ii trebuie la el.. insa cu un mic cusur.. are o inima prea goala sa incapa ceva acolo... nu credeam vreo data ca voi ajunge in situatia in care sa imi placa foarte mult o persoana dar cu toate asta sa imi impun sa nu ma indregostesc si chiar sa imi reusesc asta...
Mi s-a zis franc in fata... cu o sinceritate care ar fi putut despica si un munte asemenea unui cutit foarte ascutit... nu pot iubi.. si daca ai sta dupa mine ai suferi... mai bine renunti acum decat sa plangi pe urma... alta data m-as fi speriat si as fi fugit, insa acum.. cu atata liniste si seninatate mi-am zis.. eh si ce? oricum cred ca dragostea nu mai e pentru mine.. si ce daca pana nu demult vroiam plimbari sub clar de luna , pupaturi si strangeri in brate...
Acest om a trezit in mine acea latura vulcanica si salbatica pe care o adormisem acum cativa ani.. si acum ma intreb daca aceasta stare va fi reversibila...
L-am intalnit pe fostul intamplator... m-a rascolit ... am plans si .. minunea nu a durat decat doua zile.. azi sunt iar impietrita si ma gandesc la.. nimic...
Oare acest model pe care l-am intalnit intruchipt de acest baiat, m-a marcat in asa fel incat sa ma detasez de tot? Oare asa as putea sa devin si eu insfarsit dupa atata suferinta?Imi doresc foarte mult acest lucru, chiar daca sunt constienta ca m-as condamna la o viata traita fara acea dulce zvacnire a sufletului produsa atunci cand iubesti..
Pacat ca s-a ucis in mine frumosul... pacat pentru ca e minunat sa te indragostesti, dar pana la urma e tare oribil sa asisti la inmormantarea unui sentiment de dragoste...
Asa ca .. mai bine merg pe mana lui... si, ma ghidez pe sistemul ce am avut si ce am pierdut... Inca mai chestionez reversibilitatea acestei stari ale mele si ma indoiesc ca voi mai intalni un om care sa ma faca sa vibrez intr-atat incat sa ma indragostesc.
Pana atunci multumesc dl F. ca mi-ai aratat modul safe mode... :)
