Singuratatea ca o umbra

Sambata am fost la o nunta... mare hotzpatar mare... si am avut o caruta de emotii... de la banalul gand ca nu ma voi descurca cu atatea pretentii si exigente, pana la intrebarea fireasca: oare cum o fi colectivul... mai ales ca ma si speriase cineva spunandu-mi ca daca ei sunt uniti, cineva nou nu e prea bine primit in randul lor..
M-am dus cu teama... la inceput am dat nas in nas cu 2 colege... de treaba ce e drept... pe urma mai apare si barmanul... o bomboana de baiat... inca o fata ... si inca 2 baieti si... apoi o ciurda de baieti... unul si unul...:D
Bineinteles ca s-a inceput prin prezentarile de rigoare, glumite dragute si priviri aruncate cu subanteles... pana seara m-am ales cu nici mai mult nici mai putin de o coada de 6 baieti care erau mereu in acelasi loc unde eram si eu :)) Unul imi deschidea usa, altul imi tinea rand, altul ma ajuta la masa... heheh uneori e frumos sa fii fata...
Ma gandesc... am primit atatea complimente intr-o seara cat nu am mai primit de un car de ani... si m-am simtit bine... m-am simtit frumoasa si apreciata de niste baieti care erau si ei tare draguti sau chiar frumosi as putea spune...
Dupa atata "curte" la sfarsitul serii au inceput intrebarile de numarul de telefon si au inceput si refuzurile sa curga din gura mea...si acum ma gandesc de ce draq nu am dat nr unuia dinitre baietii aia....
Am plecat acasa fericita, magulita ca am facut impresie buna si .... tot singura.... si cat am stat acolo nu m-am gandit nici o clipa ca as putea sa ma cuplez cu cineva de acolo... ideea asta mi-a fost adusa in prim plan cand mi s-a cerut nr de telefon... Ma tot intreb de ce nu incerc sa scap de singuratatea asta care ma apasa asa de tare... de ce imi e frica sa incerc sa incep o relatie...si parca nimic frumos nu ma mai atinge.... cred ca singuratatea asta a ajuns sa ma dubleze atat de tare incat mi-a devenit umbra...a ajuns sa ma sfasie asemenea unei feline care isi ucide prada.. privesc cu ochii sticlosi si figura imobila cum voit indepartez lumea din jurul meu... mi-e frica  de oameni...le-am dat prea mult pana cum si parca nu a mai ramas nimic din sufletul meu... sau poate doar un starv pentru "pasarile" care se rotesc pe cerul vietii...