Experienta face diferenta

Uneori si experienta mai conteaza. Cica prostii invata din greselile proprii si desteptii din greselile altora. Pana acum pot spune ca am fost si proasta si desteapta deopotriva.Important e ca, asa cum am mai spus, viata m-a pus din nou intr-o situatie asemanatoare cu ce am trait acum 2 ani si, cu mandrie pot spune ca pana acum am evitat sa comit aceeasi gresala( evitat milimetric ce-i drept , dar tot e imbucurator). Got to keep up the good work :)
Ce poate fi mai dragut decat sa vezi ca insfarsit ai puterea de a zice stop no matter what?! E ca si cum te-ai elibera de toate gandurile si sentimentele si dintr-o data devi "easy like a Sunday morning ". Senzatia face toti banii. Free your mind, spirit and soul. Asta am trait si eu azi. Mi-am eliberat mintea de ... ceva inutil sa zicem.

It's never 2 late...

Niciodata nu e prea tarziu sa spui "imi pare rau".
Niciodata nu e prea tarziu sa ii arati unei persoane adevaratele sentimente fara sa-ti fie frica de o reactie negativa.Oamenii sunt datori sa incerce, pentru ca numai facand asta poti sti daca actiunea ta va fi incununata de succes sau nu.
Niciodata nu e prea tarziu sa spui "te iubesc", chiar daca pana atunci ai simtit dar nu ai marturisit lucrul asta.
Never kiss and tell, they say. True.. but I say never feel and don't tell because it's equal to zero.
Sentimentele sunt facute pentru a fi exprimate si impartasite, nu pentru a fi inabusite sau mascate in cele mai false moduri cu putinta. Lucrurile care nu se spun se pierd,actiunile amanate isi pierd din importanta si uite asa se ajunge la un esec total. Eu astept, tu astepti, noi asteptam... ca celalalt sa faca un pas, sa intinda o mana, insa din prostie sau orgoliu nici unul nu o face, iar timpul e irosit in cel mai neinspirat mod cu putinta...Din pacate nimeni nu asteapta la nesfarsit si chiar si cel mai mare rabdator la un moment dat se satura.Ma vrei sau nu ma vrei? Daca nu, atunci pleaca.Daca da atunci vino langa mine si nu ma mai lasa singura niciodata.
Atitudine... cam despre asta e vorba. Viata nu are nevoie de oameni slabi si nehotarati.Noi nu avem nevoie de oameni de acest gen care se pierd pe drum si nu mai ajung niciodata la finish line. Candva am fost asa, insa viata m-a intarit si m-a facut sa ma tin de drum.Inca mai merg pe margine dar, incerc din rasputeri sa-mi pastrez directia. Destinatia? Imi doresc sa o schimb. Acum plec din spre nicaieri spre acolo, where ever that is :))

I would like some light,plssss!!!

9 jumate seara.La minunatul meu loc de munca -un bar rock bluess jazz samd se preconiza a fi o seara chipurile buna dpdv al vanzarilor.Comenzile curgeau, hotpatarele patinau p sala si toata lumea era f multumita pana cand s-a oprit lumina.Dintr-o data toata agitatia aia si fosnetul din club se acutiza : chiuieli ,tipete, barmani care fugeau cat ii tineau picioarele sa inchida usa la bar si ospatare ramase in mijlocul drumului cu gandul la toti clientii care o sa se inghesuie care mai de care sa ceara nota.Fuck!! Si ce nota sa le mai duci daca POS-ul vietii iti era mort in cort si regula carnetelului se dusese naibii de suflet demult...Si uite cum am transformat noi barul intr-o mini cripta plina d lumanari si fum. Pfff...exact ce aveam nevoie dupa o zi de frecat motanu si dormit in front.
Bineinteles ca scenariul a fost cel intuit: toti urangutanii si toate moartele au inceput sa-si fluture gratiosi manutele vrand sa plateasca, asta spre disperarea noastra care nu ma stiam ce sa calculam mai repede.
In final s-a trezit si sefu sa ne zica sa dam drumu la usa ca sa mai vina si alti clienti k poate asa om mai face si noi acolo de-o ciorba.Si uite cum ne duceam noi la masa sa servim cei mai "oameni retardati" cum ar zice un coleg de-al meu,echipate corespunzator : tava ,scrumiera,lumanare si bricheta.Foarte tareeeee.
Ne uitam disperati cum veneau romanii la un cico intr-un bar fara lumina si cu muzica ce se auzea de la diverse telefoane mobile ale clientilor. Ironia a facut sa avem oameni pe sala pana la 1 si ceva ,desi conditiile erau de 2 lei.
Am stat si noi la anturaj pana aproape de inchidere cand am inceput sa debarasam si sa strangem mai tot ce era pe acolo la lumina telefoanelor.
La final ne uitam la incasari si nu ne venea sa credem... cam bine pt o seara "intunecata".O seara de pomina numa' buna d povestit la nepoti(asta dak om mai apuca).

A handfull of question marks

Si mi-am petrecut toata viata intre intrebari : de ce eu si nu altcineva?de ce am ajuns prea tarziu?de ce nu a fost sa fie....Si mereu am avut impresia ca viata asta a mea a trecut intr-un ritm sacadat si ca mereu am fost in urma ritmului pe care nu am reusit sa il tindin diverse motive .Mereu am fost cu o masura in urma.De ce oamenii isi doresc mereu ce nu pot sa aiba?De ce nu reusim sa ne indepartam de un om sau un lucru care ne-ar putea face rau?Parca ne ducem acolo unde arde pentru ca stim ca o sa ne facem o rana si o sa suferim!Am trecut prin multe si deja am invatat sa fac diferenta clara intre bine si rau si totusi...inca mai am tendinta sa ma mai agat de cate ceva si sa merg pe drumuri care duc nicaieri.Mi-a zis un prieten ieri : stop dreaming.Start liveing.Cineva mi-a zis odata ca sunt o boema prin felul meu de-a fi si inca ma mai gandesc daca are dreptate.
Cand vreau nu mi se ofera si ma lupt mult pentru a obtine ceva insa nu reusesc mereu sa fac ceea ce mi-am propus.Si atunci cand nu mai vreau acel ceva sau pe acel cineva ,brusc situatia se schimba si sunt rugata sa primesc inapoi,insa fara rost.Mereu ma rog sa nu ajung in punctul in care sa trag linie si sa zic stop,pentru ca stiu ca de acolo nu mai e intoarcere.Uneori lipsa de flexibilitate ma afecteaza dupa cum si toleranta pe care o manifest in unele situatii .Imi place sa cred ca sunt un om echilibrat insa sunt constienta ca ma mint.Sunt o extremista prin definitie si uneori imi e frica de mine.
La o analiza mai simpla as putea zice ca sunt inaca un copil tampit si alintat care habar n-are ce vrea.Uneori e adevarat,insa ceea ce nu inteleg este de ce nu reusesc sa identific lucrurile pe care mi le doresc cu adevarat. Nici acum nu am reusit sa imi dau seama ce caut si mai ales pe cine.
Toate sunt sub semnul intrebarii in viata mea. "To be or not to be" ar fi o dilema mult prea mica in comparatie cu zvacnirile mele launtrice.Mi-am pierdut prea mult timp din viata iubind in van,oferind mult cui nu trebuia .
Si acum uitandu-ma in urma realizez ca experianta acumulata si situatiile prin care am trecut nu au facut decat sa invat cate ceva. Sunt intr-o situatie aproape identica cu ce am trait acum 2 ani si ma legan pe marginea prapastiei intre a schimba ceva si a ramane la fel.Acum experienta poate face diferenta. Acum pot sa imi arat ca am invatat ceva si ca toate lacrimile nu au fost in zadar,insa imi e frica de partea ludica din mine care ma va indemna sa dansez cu umbrele dorintei.
To many question marks for one person to hold...