joi, 30 iulie 2009
marți, 28 iulie 2009
The future is bright,the future is orange!
Hehe..si cik atunci cand o usa se inchide,alta se deschide.Si cum zicea un prieten de-al meu:''Cand ii iei unui om ceva ,trebuie sa ii dai ceva la schimb''.Inca ma mai gandesc cam cu ce o sa ma pricopsesc in viitor.Hope is good!Bring it on!!Pana acum credeam ca nimic in viata nu e intamplator,dar acum mi-am cam schimbat perceptia:nimic in viata mea nu va mai fi intamplator pentru ca am realizat ca,in final i'm the ruler of my world!
vineri, 24 iulie 2009
Crazy beat!
Si intre pauze de lucru imi mai delectez urechea cu cate un ritm ca asta.Ha !That keeps me going!
joi, 23 iulie 2009
Finished project
Uite ca a trecut mai bine de o luna si proiectul se apropie la final.Doar o zi ne mai desparte de conferinta de sfarsit si deja stresul si agitatia a cam pus stapanire pe noi.Maine o sa ne prezentam munca in fata la o gramada de ''monstrii sacrii'' care o sa ne studieze fiecare cuvintel stalcit in engleza noastra de balta.
Toata lumea este stresata si crizo-panicata.Exista o miscare continua de documente ,oameni,stick-uri de memorie si laptopuri care circula dintr-o camera in alta.Usile la camerele noastre de la camin sunt larg deschise si fiecare intra ca voda prin loboda si isi baga nasul in treburile vecinului.Unii scriu,altii prezinta altii dorm sau se mai delecteaza cu cate o tigara pe care o fumeaza pe furate pe balconul ce clocoteste sub soarele neprietenos de arzator.
E o mare nebunie aici si toata agitatia asta imi place.Ma face sa ma simt ca intr-un stup de albine in care fiecare zumzaie cum poate mai tare si trage sa isi faca cat mai bine treaba.
E deja al treilea an in care iau parte la asa ceva si de fiecare data iubesc partea asta zapacita de la sfarsit.
Maine dupa ora 1 toata munca noastra va fi deja expusa la workshop si o sa ne uitam unii la altii cu o fata din aia tampa si cu ochii umezi -de emotie bineinteles :P si o sa ne amintim cum a inceput tot si cum a fost prima zi in care ne-am cunoscut.O sa ii mai dam si cu cate un high five si thumbs up ca doar a fost totul well done.
In final ma uit in urma si ...vad trei veri scurtate de acest proiect,zile de plaja ratate ,nopti pierdute,stres dar si distractie,prieteni dar si dusmani.La final trag iar linie si ma uit ce am castigat:experienta :)) si un pumn de prieteni de peste hotare.Destul de bine pt cat am pierdut,nu-i asa?!
Toata lumea este stresata si crizo-panicata.Exista o miscare continua de documente ,oameni,stick-uri de memorie si laptopuri care circula dintr-o camera in alta.Usile la camerele noastre de la camin sunt larg deschise si fiecare intra ca voda prin loboda si isi baga nasul in treburile vecinului.Unii scriu,altii prezinta altii dorm sau se mai delecteaza cu cate o tigara pe care o fumeaza pe furate pe balconul ce clocoteste sub soarele neprietenos de arzator.
E o mare nebunie aici si toata agitatia asta imi place.Ma face sa ma simt ca intr-un stup de albine in care fiecare zumzaie cum poate mai tare si trage sa isi faca cat mai bine treaba.
E deja al treilea an in care iau parte la asa ceva si de fiecare data iubesc partea asta zapacita de la sfarsit.
Maine dupa ora 1 toata munca noastra va fi deja expusa la workshop si o sa ne uitam unii la altii cu o fata din aia tampa si cu ochii umezi -de emotie bineinteles :P si o sa ne amintim cum a inceput tot si cum a fost prima zi in care ne-am cunoscut.O sa ii mai dam si cu cate un high five si thumbs up ca doar a fost totul well done.
In final ma uit in urma si ...vad trei veri scurtate de acest proiect,zile de plaja ratate ,nopti pierdute,stres dar si distractie,prieteni dar si dusmani.La final trag iar linie si ma uit ce am castigat:experienta :)) si un pumn de prieteni de peste hotare.Destul de bine pt cat am pierdut,nu-i asa?!
miercuri, 22 iulie 2009
The good part of a bad life
Si uite ca a trecut si Liberty parade de anul asta.Nu mai fusesem niciodata si imi doream super mult sa ajung.Dupa o zi intreaga de munca ,ajung seara acasa franta de oboseala dar cu toate astea nu ma las,constienta fiind ca a doua zi la 6 jumate trebuie sa fiu in picioare.
Plecam la 12 noaptea din Constanta,alegem drumul spre Negru Voda ca cica ar fi mai rapid si ajungem acolo super repede.
In fata mi se deschidea o plaja invadata de o mare de oameni,o scena superba, lumini si lasere si un beat extraordinar care ma electriza.
Asemenea senzatie nu am mai trait niciodata...eram inconjurata de o multime de oameni care dansau fiecare cum si pe unde apuca,muzica aia parca ma hipnotiza si imi trimitea un fior prin tot corpul.Niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci.Eram fericita si cred ca pentru prima oara am realizat ca aceasta fericire poate veni chiar si din cele mai simple lucruri.Nu mi-a trebuit prea mult:o gasca mare de prieteni sonati si cu chef de distractie,o plaja inundata de oameni ,cerul cu stele si o muzica al carei beat ma elibera de toata energia negativa.
A fost o nebunie!Am ajuns acasa pe la 4 dimineata -si acum regret ca am stat asa putin ,dar a doua zi ,mai precis dupa 2 ore jumate de sleep,imi venea sa arunc telefonul de primul perete cand a inceput alarma sa sune.
Plec de acasa in mare graba,ajung la universitate unde ne astepta autocarul care ne ducea la Tulcea.Aveam un ghid vorbitor de engleza care sa le explice prietenilor nostrii de peste ocean minunatiile pe care le vor vedea in delta.Super tare omu' a reusit sa se transforme rapid in ''one man show''.Cam rar intalnim oameni de asemenea factura.In fine..sa revenim la oaia noastra.
Plecam la 12 noaptea din Constanta,alegem drumul spre Negru Voda ca cica ar fi mai rapid si ajungem acolo super repede.
In fata mi se deschidea o plaja invadata de o mare de oameni,o scena superba, lumini si lasere si un beat extraordinar care ma electriza.
Asemenea senzatie nu am mai trait niciodata...eram inconjurata de o multime de oameni care dansau fiecare cum si pe unde apuca,muzica aia parca ma hipnotiza si imi trimitea un fior prin tot corpul.Niciodata nu m-am simtit mai libera ca atunci.Eram fericita si cred ca pentru prima oara am realizat ca aceasta fericire poate veni chiar si din cele mai simple lucruri.Nu mi-a trebuit prea mult:o gasca mare de prieteni sonati si cu chef de distractie,o plaja inundata de oameni ,cerul cu stele si o muzica al carei beat ma elibera de toata energia negativa.
A fost o nebunie!Am ajuns acasa pe la 4 dimineata -si acum regret ca am stat asa putin ,dar a doua zi ,mai precis dupa 2 ore jumate de sleep,imi venea sa arunc telefonul de primul perete cand a inceput alarma sa sune.
Plec de acasa in mare graba,ajung la universitate unde ne astepta autocarul care ne ducea la Tulcea.Aveam un ghid vorbitor de engleza care sa le explice prietenilor nostrii de peste ocean minunatiile pe care le vor vedea in delta.Super tare omu' a reusit sa se transforme rapid in ''one man show''.Cam rar intalnim oameni de asemenea factura.In fine..sa revenim la oaia noastra.
Ajungem in Tulcea,unde ne astepta un vaporas ''1st class'' :P,cu care ne-am plimbat fizicul impunator pe canalele Dunarii.Ce pot sa zic...paradisul biodiversitatii se deschidea sub ochii nostrii ,scaldat de un soare arzator de luna iulie.
Dupa ore de plimbat asa si un pranz super yammy luat pe vapor,ajungem seara inapoi in Tulcea,super relaxati si cu retina maxim gudurata.Pe drum,alte explicatii mege interesante si funny ale ghidului ..ajungem in Constanta unde suntem iar intampinati de o ploaie sanatoasa de vara ca si data trecuta.Ce sa zic...s-o razbuna oare Constanta pe noi pt ca nu o mai preferam pt petrecerea timpului liber?
luni, 13 iulie 2009
Utilitatea inutilitatii
Si ma gandesc mereu cum e viata...astepti ceva cu atata nerabdare si atunci cand primesti ceea ce ti-ai dorit iti dai seama ca de fapt nu e asa cum iti imaginai tu si ca nu il mai vrei.Asteptam proiectul de vara ca pe painea calda si ma gandeam mereu la iesirile alea pe teren si la toata agitatia caracteristica.Bineinteles ca am pornit totul cu dreptul ,doar ca e cam accidentat .Iesim pe teren cu vaporasul pe Siutghiol-echipa mare -toti nerabdatori sa isi faca treaba.Incerc sa urc niste scari de metal,cam abrupte,ce-i drept si reusesc sa dau cu piciorul in marginea scarii si sa imi dezlipesc unghia de la degetul mare de la picior.Ajung pana in fata vaporului-nici eu nu stiu cum,vad sange cum curge de la unghie si incep sa pierd contactul cu lumea.Apuc sa-i zic unui coleg ca imi e rau si o sa cad.Ma trezesc dupa cateva minute cu spirt pe la nas si un bandaj cat casa la picior.Soc si groaza-tot ma durea ca naiba.Dupa ce se termina toata treaba,ajung si la spital unde imi e scoasa unghia,spre disperarea mea care oracaiam si ma zvarcoleam ca un drac,asta cu toata anestezia lor.
Bineinteles ca de atunci,in fiecare dimineata injur cu drag si spor ,cand suna ceasul cu o ora mai devreme pt ca tb sa ajung si la spital sa imi schimbe bandajul.
Intr-un final,dupa multiple sontacaieli si frigidere umplute de soferii nervosi care ma injura mereu pt ca traversez strada ca melcul pt ca nu pot merge,ajung la laborator unde ,spre disperarea mea din nou ,petrec toata ziua.E exact ca si cand te-ai apuca sa iti bati joc de un leu si sa il tii in cusca.Colegii mei s-au saturat deja de atata teren si interviuri si eu la fel de atatea analize facute in laborator,aer artificial si stat cu posteriorul pe scaun.Nimic nu ma poate face sa ma simt mai inutila si ajung la un paradox:prin inutilitatea mea in ceea ce priveste iesirile pe teren,sunt utila in laborator.E exact ca si cand as fi in balans si la un moment dat ceva se rupe si o parte incepe sa atarne mai greu decat alta.
Plec de aici terminata psihic pentru ca mi-a mai trecut inca o zi fara sa fac ce imi doresc si ajung sa cred ca in viata asta voi face mereu numai ce nu imi place.
M-am transformat intr-un soarec de laborator -imi mai lipsesc ochelarii aia mari si rotunzi si ma confund lejer cu Dexter.
As vrea sa am si eu un buton pe care sa apas fara sa ma intreb '' uuuu...what does this button do??''si sa se schimbe tot exact asa cum vreau.Dar sunt constienta ca mai am mult de lucru pana sa inventez propria masina a timpului.
Si zic mereu ,de cand am inceput proiectul..ehhh,fuck.I hate my life,insa sunt ferm convinsa ca se poate si mai rau si atunci ma inveselesc un pic si imi zic bineinteles ca totul va trece si voi fi bine.Nu stiu insa cat va mai tine si prosteala asta.M-am cam saturat sa sper si sa vanez cu harponul soarele asta blestemat care nu vrea parca nici de-al dracu sa iasa pe strada mea.DE la atat intuneric mi s-au atrofiat deja o parte din simturi.Cred ca anestezia aia s-a localizat in alta parte si ma mentine mereu in aceasta amorteala care ma imbata.
Trebuie sa ma trezesc dar mi-e frica sa ma agat de o raza de soare pentru ca nu vreau sa ma ard din nou.Raman in continuare in penumbra ,primind din cand in cand cate o cuanta de lumina desprinsa din acea raza care pana nu demult ma incalzea.Insa lumina care ajunge la mine devine,din pacate, din ce in ce mai putina si imi e frica sa nu mor inghetata.
Bineinteles ca de atunci,in fiecare dimineata injur cu drag si spor ,cand suna ceasul cu o ora mai devreme pt ca tb sa ajung si la spital sa imi schimbe bandajul.
Intr-un final,dupa multiple sontacaieli si frigidere umplute de soferii nervosi care ma injura mereu pt ca traversez strada ca melcul pt ca nu pot merge,ajung la laborator unde ,spre disperarea mea din nou ,petrec toata ziua.E exact ca si cand te-ai apuca sa iti bati joc de un leu si sa il tii in cusca.Colegii mei s-au saturat deja de atata teren si interviuri si eu la fel de atatea analize facute in laborator,aer artificial si stat cu posteriorul pe scaun.Nimic nu ma poate face sa ma simt mai inutila si ajung la un paradox:prin inutilitatea mea in ceea ce priveste iesirile pe teren,sunt utila in laborator.E exact ca si cand as fi in balans si la un moment dat ceva se rupe si o parte incepe sa atarne mai greu decat alta.
Plec de aici terminata psihic pentru ca mi-a mai trecut inca o zi fara sa fac ce imi doresc si ajung sa cred ca in viata asta voi face mereu numai ce nu imi place.
M-am transformat intr-un soarec de laborator -imi mai lipsesc ochelarii aia mari si rotunzi si ma confund lejer cu Dexter.
As vrea sa am si eu un buton pe care sa apas fara sa ma intreb '' uuuu...what does this button do??''si sa se schimbe tot exact asa cum vreau.Dar sunt constienta ca mai am mult de lucru pana sa inventez propria masina a timpului.
Si zic mereu ,de cand am inceput proiectul..ehhh,fuck.I hate my life,insa sunt ferm convinsa ca se poate si mai rau si atunci ma inveselesc un pic si imi zic bineinteles ca totul va trece si voi fi bine.Nu stiu insa cat va mai tine si prosteala asta.M-am cam saturat sa sper si sa vanez cu harponul soarele asta blestemat care nu vrea parca nici de-al dracu sa iasa pe strada mea.DE la atat intuneric mi s-au atrofiat deja o parte din simturi.Cred ca anestezia aia s-a localizat in alta parte si ma mentine mereu in aceasta amorteala care ma imbata.
Trebuie sa ma trezesc dar mi-e frica sa ma agat de o raza de soare pentru ca nu vreau sa ma ard din nou.Raman in continuare in penumbra ,primind din cand in cand cate o cuanta de lumina desprinsa din acea raza care pana nu demult ma incalzea.Insa lumina care ajunge la mine devine,din pacate, din ce in ce mai putina si imi e frica sa nu mor inghetata.
sâmbătă, 4 iulie 2009
Croitorul batran - Octav Bancila
Azi am fost intr-o excursie pana la malul Dunarii,pentru a le arata colegilor de peste granita o mica parte din minunata ''Dobroja''.Am ajuns in satul Capidava -unde am vizitat ruinele si bineinteles ca noi,romani simtitori ne-am tras o tona de poze de Hi 5,in timp ce brother americans nu mai conteneau sa se minuneze de superbul peisaj.A urmat o vizita la muzeul din sat ,unde ,credeam noi ca vom gasi un fel de muzeul satului.Ei bine,surpriza...am dat peste o colectie privata de 200 si ceva de picturi originale ,care a fost donata satului de un doctor ce s-a nascut acolo si ai carui parinti au fost profesori in acest satuc.Am descoperit picturi de Tonita,Bancila,Luchian ,Petrascu si altii si am ramas surprinsi de bogatia inestimabila a acestor oameni din Capidava.Dintre toate,mie mi s-au cam lipit ochii de Croitorul batran a lui Bancila-am incercat sa gasesc pe net o poza color,dar..no joy si pozele facute de mine au iesit ca naiba datorita talentului meu fabulos de fotograf.
Dupa culturalizarea intensa de la muzeu,am aterizat la o masa organizata la carciuma satului,unde ne-am cinstit cu nitica mancare traditionala si afinata.Eh..ce pot sa zic...viata de caine si pe noi :))
Recomand cu caldura zona Capidava-Topalu.Pentru cei care iubesc Dunarea si peisajele grozave care se creeaza in aceasta zona..chiar merita sa dati o fuga la pescuit sau un gratar ceva.
Dupa o jumate de zi petrecuta pe acolo,ne-am intors ghiftuiti,morti de oboseala dar muult mai relaxati si am fost intampinati de o ploaie torentiala de vara ,asa sa simtim si noi ca intram in Constanta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)